INDICAŢII METODOLOGICE PRIVIND ÎNTOCMIREA UNUI REFERAT

Referatul este o lucrare științifică care abordează toate aspectele subiectului, respectiv ale instituţiei juridice tratate. Este vorba, aşadar, despre o tratare cât mai completă, chiar dacă nu exhaustivă.

Prin această lucrare, studentul trebuie să facă dovada pregătirii sale de specialitate, a însuşirilor sale de cercetător ştiinţific, calităţilor de analiză şi sinteză, de interpretare sistematică şi logică a textelor de lege, de fundamentare politico-juridică a soluţiilor, în contextul realităţilor economice şi juridice din ţara noastră.

Elaborarea lucrării comportă trei faze distincte care se întrepătrund: documentarea, redactarea iniţială şi redactarea definitivă.

Activitatea de cercetare a studentului care întocmeşte referatul trebuie să înceapă cu un minim de documentare, în vederea alcătuirii unui plan tematic provizoriu. Documentarea, în vederea stabilirii problemelor şi soluţiilor, poate şi este bine să se concretizeze în fişe care vor putea fi folosite apoi la redactarea iniţială şi la redactarea definitivă. Fişele vor indica sursa, problema şi soluţia cu argumentele corespunzătoare. În măsura în care studentul nu este de acord cu soluţia dată de autorul consultat, unei anumite probleme, va trebui să argumenteze propriul punct de vedere.

Acest minim de documentare (care va porni de la lectura atentă a părţii din curs ori tratat, a unui studiu monografic sau chiar a unei monografii consacrate subiectului) va permite studentului nu numai întocmirea planului tematic provizoriu, ci şi depistarea materialului bibliografic.

Planul tematic nu trebuie confundat cu problematica referatului. Dacă planul tematic reprezintă o schemă pe puncte a referatului de natură să permită studentului să clasifice materialele rezultate din documentare şi să le integreze, prin prelucrare, într-un cadru organizat, problematica ţine de substanţa lucrării şi ea apare şi se dezvoltă pe măsura adâncirii documentării. Aşa se şi explică de ce pe parcurs apare necesitatea completării planului tematic cu noi puncte.

Redactarea este o etapă a cercetării ştiinţifice care adeseori poate majora sau diminua substanţial valoarea şi calitatea lucrării ştiinţifice. Funcţia principală a redactării este de a pune cât mai deplin în operă rezultate obţinute în etapele precedente. În baza acestei funcţii, redactarea lucrării ştiinţifice îşi dezvăluie şi afirmă un conţinut complex.

În practică se observă utilizarea a două modalităţi de realizare a redactării: redactarea iniţială şi redactarea definitivă.

Redactarea iniţială pune un accent deosebit asupra redactării conţinutului de idei într-o succesiune şi coerenţă maximă prin care se evaluează rezultatul obţinut în raport cu obiectivele şi nevoile beneficiarilor.

În ceea ce priveşte definitivarea redactării, aceasta se realizează pe baza unei sau două categorii de repere care privesc:

Nivelul ştiinţific al oricărei lucrări poate fi realizat pe deplin în măsura în care în procesul de redactare se ţine seama de următoarele exigenţe generale:

Referatul presupune însă şi o contribuție personală a studentului. Această contribuţie poate consta în:

- discutarea unor puncte de vedere controversate şi fundamentarea unui punct de vedere propriu sau sprijinirea cu argumente proprii a unui punct de vedere anterior formulat;

- propuneri de îmbunătăţire a reglementării legale privind tema cercetată;

- valorificarea după caz a practicii judiciare, arbitrale sau administrative.

Atragem atenţia în mod deosebit asupra faptului că în cursul documentării studentul va întâlni lucrări scrise la diferite momente (ani) în raport de legislaţia în vigoare la acele momente. Contribuţia autorului se va concretiza şi în adaptarea materialelor în funcţie de modificările legislative intervenite. De aceea, o bună documentare implică însuşirea temeinică a reglementării legale privind subiectul tratat, la data când studentul definitivează referatul şi, bineînţeles, a evoluţiei legislative în problemele studiate.

În concluzie, un referat va fi bine apreciat dacă va fi bine sistematizat, cu substanţă problematică, cu un aparat critic pus la punct la fiecare pagină şi cu o contribuţie personală pe linia valorificării corespunzătoare a bibliografiei consultate, a practicii judiciare. De asemenea, valoarea referatului ar putea spori și prin câteva propuneri de „lege ferenda” sau, când este cazul, prin unele consideraţii de legislaţie comparată. Iar toate acestea într-o formă îngrijită şi accesibilă lecturii (ceea ce reclamă o atentă lectură a referatului şi după dactilografiere).

Succes!