duminică, 16 mai 2010


„Dreptul este o ştiinţă pentru studentul care îl învaţă, pentru profesorul care îl explică, pentru legiuitorul care trebuie mai întâi să cunoască nevoile sociale şi principiile juridice înainte de a concretiza propriile sale principii în legi, şi chiar pentru judecătorul sau avocatul care nu-şi poate îndeplini misiunea decât dacă posedă cunoaşterea regulilor juridice şi a principiilor conţinute în legi”

C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu


Vă mulţumesc pentru încredere și încurajare!

Pentru detalii vezi aici poziția 62 pentru anul 2010!

sâmbătă, 15 mai 2010

Referate prezentate la seminarul de drept civil - anul I, semestrul al II-lea

 

Apostu Ioan Dragoș - Regimul juridic al nulităților

Barbu Niculina – Înființarea persoanelor juridice

Boroș Marina – Domiciliul și reședința

Bradea Elena – Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil

Budescu Nina - Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil

Chirnoagă Raluca – Înființarea persoanei juridice

Costea Cătălin - Încetarea capacității de folosință a persoanei fizice

Cotruţă Ina – Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice

Creţu Mihai – Începutul prescripției extinctive

Danciu Sorina – Repunerea în termenul de prescripție extinctivă

Dragomir Andra - Capacitatea de exercițiu a persoanei fizice

Dragomir Sorina – Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice

Dumitrașcu Valeria - Capacitatea de exercițiu a persoanelor fizice

Frăţiman Andra – Capacitatea de folosință a persoanei fizice

Frunză Eliza – Ocrotirea bolnavului psihic prin interdicție judecătorească

Herţa Alina – Rolul și funcțiile prescripției extinctive

Hîrsîna Georgiana – Domiciliul și reședința

Hîrsîna Suzana – Încetarea persoanei juridice

Istrate Valentina - Ocrotirea minorului prin mijloace de drept civil

Mocanu Mihaela – Efectele nulității actului juridic civil

Padină Diana – Efectele prescripției extinctive

Panaite Giorgiana – Repunerea în termenul de prescripție

Pană Bianca - Rolul și funcțiile prescripției extinctive

Patriche Alina – Ocrotirea minorului prin mijloace de drept civil

Peneoașu Cosmin – Natura juridică a prescripției extinctive

Scarlat Andreea – Întreruperea cursului prescripției extinctive

Sofronie Magdalena – Starea civilă-mijloc de identificare a persoanei fizice

Stan Georgian – Încetarea capacității de folosință a persoanei fizice

Ţurcan Iana – Identificarea persoanei fizice prin nume

Vitizov Simona – Conceptul de nulitate a actului juridic civil. Funcțiile nulității actului juridic civil

Vladimirescu Iulia – Capacitatea de exercițiu a persoanei fizice

joi, 6 mai 2010

Punctaj obţinut la verificarea semestrială din data de 30.04.2010

Andrei Nicoleta 6,00
Baciu Tania 6,00
Balaban Darius 6,00
Băjan Mihaela 9,00
Bălan George 4,50
Bejenaru Diana 7,50
Blaga Andreea 7,00
Blaj Ioan 6,00
Bodea Nicolae 8,00
Brat Oana 7,00
Brăilescu Marian 6,00
Brînză Anamaria 7,50
Bucur Alexandru 7,00
Chirănuş Mihaela 5,00
Chirpac Ana-Maria 7,50
Cojocaru Alexandra 6,50
Cristea Oana 6,00
Dabija Mădălina 8,50
Delighioz Roxana 5,50
Dîrjan Elena 5,50
Dragomir Elena 6,50
Emanoil Săndiţa 5,00
Enache Florentina 4,50
Forţu Dan 7,50
Frunză Paul 5,50
Georgescu Andra 7,50
Gheorghiţă Dan 5,50
Gheorghiţă Monica 6,50
Gîrbă Daniela 6,50
Grăjdeanu Cristi 7,50
Grigore Adina 4,50
Ichim Ionica 4,50
Ichim Georgiana 5,50
Ionaşcu Andrei 6,50
Lăcătuşi Raluca 7,00
Luca Andra 4,00
Lungu Livia 5,00
Manea Georgiana 5,00
Mardare Alina 8,50
Margină Ioana 7,00
Matcaşu Sorina 5,00
Mazaru Gheorghe 5,00
Melnic Bogdan 6,00
Mihail Adina 5,50
Mircia Ionel 5,50
Moga Elena 6,00
Munteanu Andreea 4,50
Nistor Ionica 7,00
Oprea Cosmina 7,00
Paraschiv Radu 7,00
Paraşcan Andreea 6,00
Pîrvu Ionela 6,50
Pleşcan Ionuţ 3,50
Popa Cornelia 5,00
Popa Mihăiţă 7,50
Popa Dorin 8,50
Pricochi Andra 8,00
Procopciuc Radu 3,50
Profir Dumitru 7,50
Radu Claudiu 6,50
Răducu Mădălina 6,50
Rotaru Florin 6,00
Simerea Adrian 7,50
Sîrbu Nicoleta 7,50
Stoica Olga 4,50
Stroie Maria 7,00
Tănase Mihai 9,00
Toma Pavel 7,50
Tudor Sorin 6,50
Ţuţa Ioana 5,00
Vîlcu Iulia 9,50
Vlad Nicoleta 5,00
Zaharciuc Monica 8,00

marți, 4 mai 2010

Punctaj obţinut la verificarea semestrială din data de 28.04.2010

Andone Mirela 1,50
Apostu Ioan Dragoş 2,00
Ariton Monica 1,50
Barbu Niculina 6,50
Bardaş Ana-Maria 1,50
Bezman Alexandru 6,50
Bichiru Mihaela 3,50
Bonciu Viorel 3,00
Boroş Marina 2,50
Bostan Larisa 5,00
Bradea Elena 6,50
Budescu Nina 5,00
Chirnoagă Raluca 6,00
Ciulei Bogdan 4,00
Comănescu Adrian 2,00
Costea George 2,00
Cotruţă Ina 4,00
Creţu Mihai 2,50
Cristian Tatiana 5,00
Cuprian Daniel 2,00
Danciu Sorina 5,50
Dascălu Andreea 2,00
Dăuceanu Rodica 5,50
Deleu Alice 7,50
Dolea Adriana 5,50
Dragomir Andra 7,50
Dragomir Sorina 6,50
Dumitraşcu Valeria 6,00
Dumitrescu Viorela 1,00
Enache Mihai 2,50
Filote Camelia 6,50
Focşa Ciprian 1,50
Frăţiman Andra 1,00
Frunză Eliza 4,00
Hahui Oana 3,00
Herţa Alina 4,00
Hîrsîna Suzana 6,00
Hîrsîna Georgiana 2,50
Istrate Valentina 3,00
Lupea Iulian 5,00
Lupu Aura 3,00
Macaru Diana 5,50
Matcovschii Ecaterina 0,50
Mazilu Elena 1,00
Mocanu Lăcrămioara 4,50
Mocanu Mihaela 4,00
Moldoveanu Andreea 4,00
Neculau Iulia 3,50
Niculiseanu Daniela 2,00
Nistor Dorin 2,50
Noviţchi Iulian 2,00
Padină Diana 7,00
Palade Gianina 1,50
Panaite Giorgiana 4,50
Paraschiv Corneliu 3,50
Patriche Alina 0,00
Peneoaşu Cosmin 6,00
Petrea Gabriel 3,00
Rarinca Cătălin 2,00
Rădulescu Cătălina 0,50
Scarlat Ramona 6,00
Sofronie Magdalena 3,50
Spînu Marius 1,00
Stan Georgian 1,50
Strat Loredana 5,50
Surel Costela 8,00
Şerban Remus 1,50
Tâncabă Andrei 1,50
Tartaris Afroditi 1,50
Tălăşman Liliana 5,50
Teodorescu Mihai 5,50
Titireu Tiberiu 4,00
Tomoş Angel 1,50
Tudoran Corina 5,50
Turcu Ionuţ 3,00
Ţurcan Iana 2,50
Udrescu Vlad 2,50
Ursu Bianca 1,00
Vaman Andreea 3,00
Vasilache Gabriel 1,50
Văduva Adrian 1,00
Vătămanu Elena 5,00
Vitizov Simona 6,50
Vladimirescu Iulia 4,00
Zainea Nicuşor 1,00