În atenţia studenţilor din anul I
LEGEA nr. 272 din 21 iunie 2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
ART. 38
Instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:
a) persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi;
b) modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile părinteşti;
c) decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti;
d) redarea exerciţiului drepturilor părinteşti.
Comentariu
În prezent, potrivit dispoziţiilor art. 38 li. b din Legea nr. 272/2004, minorul cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani poate încheia acte de dispoziţie (înstrăinare, grevare cu o sarcină reală, renunţare la un drept, acceptarea unei moşteniri) personal, dar cu dublă încuviinţare: a ocrotitorului legal şi a instanţei de judecată competente (în loc de autoritatea tutelară).
LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007
pentru modificarea şi completarea 4 11 701 0 16>Legii nr. 4/1953 - Codul familiei
ART. I
4 11 701 0 16>Legea nr. 4/1953 - Codul familiei, republicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - Vârsta minimă de căsătorie este de optsprezece ani.
Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.
Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă.
Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti."
2. Articolul 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 54. - Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori.
Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale.
Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului mamei; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.
Dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore.
Mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea."
3. Articolul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 55. - Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.
Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.
Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile legii.
4. La articolul 60, alineatul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 60. - Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de un an de la naşterea copilului."
5. La articolul 60, după alineatul 3 se introduce un nou alineat, alineatul 4, cu următorul cuprins:
"Acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia."
LEGEA nr. 4 din 4 aprilie 1953 (*republicată*)
CODUL FAMILIEI
ART. 23
Soţul care a fost de buna-credinţa la încheierea căsătoriei, declarata nulă sau anulată, păstrează, pana la data când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitiva, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.
Declararea nulităţii căsătoriei nu are nici o urmare în privinţa copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie.
CAP. 4
Desfacerea căsătoriei
ART. 37
Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre ei.
Căsătoria se poate desface prin divorţ*1).
-----------------
*1) 59 10 202 37 55>Art. 37 alin. 2 a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 (M. Of. nr 177 din 26 iulie 1993)
ART. 38
Instanta judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibila.
Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) pana la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei si
b) nu exista copii minori rezultaţi din căsătorie.
Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii sale face imposibila continuarea căsătoriei.
La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanta va tine seama şi de interesele minorilor*1).
ART. 39
Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas irevocabilă.
Fata de cel de-al treilea, efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează de la data când s-a făcut menţiune despre hotărârea de divorţ pe marginea actului de căsătorie sau de la data când ei au cunoscut divorţul pe alta cale.
ART. 38
Instanta judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibila.
Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) pana la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei si
b) nu exista copii minori rezultaţi din căsătorie.
Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii sale face imposibila continuarea căsătoriei.
La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanta va tine seama şi de interesele minorilor*1).
ART. 39
Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas irevocabilă.
Fata de cel de-al treilea, efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează de la data când s-a făcut menţiune despre hotărârea de divorţ pe marginea actului de căsătorie sau de la data când ei au cunoscut divorţul pe alta cale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu