marți, 20 octombrie 2009

În atenția studenților din anul I - disciplina Drept civil - teme pentru referat:

1.    Codul civil – principalul izvor al dreptului civil român.

2.    Interpretarea legii civile, etapă în procesul de aplicare a legii.

3.    Exercitarea drepturilor subiective civile și buna-credință.

4.    Corelația dintre consimțământ și voința juridică.

5.    Comparație între viciile de consimțământ.

6.    Forma actului juridic civil.

7.    Principiile efectelor actului juridic civil.

8.    Regimul juridic al nulităților.

9.    Efectele anulării actului juridic civil între părți.

10. Efectele anulării actului juridic civil față de terți.

11. Înscrisurile autentice și înscrisurile sub semnătură privată.

12. Rolul și funcțiile prescripției extinctive.

7 comentarii:

  1. care este termenul limita pentru prezentarea referatului?care este nr. de pagini pe care trebuie sa-l contina referatul?

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca alegem unul din aceste referate trebuie sa-l redam cind vorbim despre tema respectiva la seminar sau este saptamina aparte cind redam doar referate?

    RăspundețiȘtergere
  3. Referatele se vor prezenta în cadrul orelor de seminar, până la sfârșitul semestrului. La proxima întâlnire vom stabili, pentru fiecare temă de referat, cine o va susține și data susținerii, astfel încât cei interesați să aibă timpul necesar pregătirii.
    În ceea ce privește numărul de pagini, nu există limite. De altfel, important este conținutul și forma, nu atât numărul paginilor.
    Vom încerca, pe cât posibil, la fiecare seminar, să prezentăm referatul/referatele care au legătură cu materia pe care o discutăm. Nu vom organiza un seminar aparte în care să prezentăm doar referate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Herta Alina grupa II Drept
    "Forma actului juridic civil"

    RăspundețiȘtergere
  5. Deleu Alice,grupa2,drept-Codul civil-principalul izvor de drept civil roman

    RăspundețiȘtergere
  6. Fratila Mirela,Gr.2,Drept - Corelația dintre consimțământ și voința juridică.

    RăspundețiȘtergere
  7. Bradea Elena Daniela, Gr 1 DREPT : Regimul juridic al nulitatilor

    RăspundețiȘtergere