Sărbători fericite!

INDICAŢII METODOLOGICE PRIVIND ÎNTOCMIREA UNUI REFERAT  

Referatul este o lucrare științifică care abordează toate aspectele subiectului, respectiv ale instituţiei juridice tratate. Este vorba, aşadar, despre o tratare cât mai completă, chiar dacă nu exhaustivă.

Prin această lucrare, studentul trebuie să facă dovada pregătirii sale de specialitate, a însuşirilor sale de cercetător ştiinţific, calităţilor de analiză şi sinteză, de interpretare sistematică şi logică a textelor de lege, de fundamentare politico-juridică a soluţiilor, în contextul realităţilor economice şi juridice din ţara noastră.

Elaborarea lucrării comportă trei faze distincte care se întrepătrund: documentarea, redactarea iniţială şi redactarea definitivă.

Activitatea de cercetare a studentului care întocmeşte referatul trebuie să înceapă cu un minim de documentare, în vederea alcătuirii unui plan tematic provizoriu. Documentarea, în vederea stabilirii  problemelor şi soluţiilor, poate şi este bine să se concretizeze în fişe care vor putea fi folosite apoi la redactarea iniţială şi la redactarea definitivă. Fişele vor indica sursa, problema şi soluţia cu argumentele corespunzătoare. În măsura în care studentul nu este de acord cu soluţia dată de autorul consultat, unei anumite probleme, va trebui să argumenteze propriul punct de vedere.

Acest minim de documentare (care va porni de la lectura atentă a părţii din curs ori tratat, a unui studiu monografic sau chiar a unei monografii consacrate subiectului) va permite studentului nu numai întocmirea planului tematic provizoriu, ci şi depistarea materialului bibliografic.

Planul tematic nu trebuie confundat cu problematica referatului. Dacă planul tematic reprezintă o schemă pe puncte a referatului de natură să permită studentului să clasifice materialele rezultate din documentare şi să le integreze, prin prelucrare, într-un cadru organizat, problematica ţine de substanţa lucrării şi ea apare şi se dezvoltă pe măsura adâncirii documentării. Aşa se şi explică de ce pe parcurs apare necesitatea completării planului tematic cu noi puncte.

Redactarea este o etapă a cercetării ştiinţifice care adeseori poate majora sau diminua substanţial valoarea şi calitatea lucrării ştiinţifice. Funcţia principală a redactării este de a pune cât mai deplin în operă rezultate obţinute în etapele precedente. În baza acestei funcţii, redactarea lucrării ştiinţifice îşi dezvăluie şi afirmă un conţinut complex.

În practică se observă utilizarea a două modalităţi de realizare a redactării: redactarea iniţială şi redactarea definitivă.

            Redactarea iniţială pune un accent deosebit asupra redactării conţinutului de idei într-o succesiune şi coerenţă maximă prin care se evaluează rezultatul obţinut în raport cu obiectivele şi nevoile beneficiarilor.

            În ceea ce priveşte definitivarea redactării, aceasta se realizează pe baza unei sau două categorii de repere care privesc:

a.       aprecierile, observaţiile şi sugestiile deferiţilor specialişti (practicieni, profesori, cercetători etc.);

b.      propria analiză a autorului; constatările din cursul redactării iniţiale şi observaţiile critice de după încheierea primei etape de redactare reprezintă adeseori cele mai importante surse de ridicare a calităţii textului realizat.

Nivelul ştiinţific al oricărei lucrări poate fi realizat pe deplin în măsura în care în procesul de redactare se ţine seama de următoarele exigenţe generale:

-          rigurozitatea ştiinţifică,  presupune utilizarea corectă a noţiunilor şi conceptelor, buna interpretare a datelor de observaţie, a informaţiilor. Studentul trebuie să se preocupe să înţeleagă problemele pe care vrea să le expună, să evite a complica prezentarea problemelor aşa cum apare ea în lucrările consultate, să folosească cu alte cuvinte o exprimare proprie, clară şi concisă. În orice caz, probitatea ştiinţifică cere ca atât pentru ideile preluate, cât şi pentru soluţiile identice, reproduse în lucrare – pe care este preferabil să le citeze între ghilimele – studentul să indice sursele folosite. Indicaţia surselor se face în note de subsol (aparatul critic) prin arătarea prenumelui şi numelui autorului, titlului lucrării, editurii, localităţii, anului apariţiei, paginii, iar când este vorba despre studii se va arăta denumirea revistei, numărul, anul apariţiei şi pagina. Când este vorba despre practica judiciară se va indica instanţa, numărul şi data pronunţării hotărârii şi locul publicării;

-          corectitudinea elaborării lucrării se referă la asigurarea corelaţiilor logice dintre abstracţia ştiinţifică şi fenomenul real, la citarea autorilor fără repunerea citatelor din contextul în care au fost formulate, la argumentarea riguroasă a evaluărilor personale etc.;

-           eficacitatea textului se referă la faptul că un text trebuie nu numai să se citească uşor, ci mai ales să-l determine pe cititor să reflecteze;

-          stilul redactării  are mare însemnătate, el trebuie să fie personal, concentrat şi direcţionat  pe ideea centrală a lucrării, coerent şi clar;

-          acurateţea gramaticală şi literară, adică o bună stăpânire a limbii literare, ca şi a limbajului de specialitate.

Referatul presupune însă şi o contribuție personală a studentului. Această contribuţie poate consta în:

- discutarea unor puncte de vedere controversate şi fundamentarea unui punct de vedere propriu sau sprijinirea cu argumente proprii a unui punct de vedere anterior formulat;

- propuneri de îmbunătăţire a reglementării legale privind tema cercetată;

- valorificarea după caz a practicii judiciare, arbitrale sau administrative.

Atragem atenţia în mod deosebit asupra faptului că în cursul documentării studentul va întâlni lucrări scrise la diferite momente (ani) în raport de legislaţia în vigoare la acele momente. Contribuţia autorului se va concretiza şi în adaptarea materialelor în funcţie de modificările legislative intervenite. De aceea, o bună documentare implică însuşirea temeinică a reglementării legale privind subiectul tratat, la data când studentul definitivează referatul şi, bineînţeles, a evoluţiei legislative în problemele studiate.

În concluzie, un referat va fi bine apreciat dacă va fi bine sistematizat, cu substanţă  problematică, cu un aparat critic pus la punct la fiecare pagină şi cu o contribuţie personală pe linia valorificării corespunzătoare a bibliografiei consultate, a practicii judiciare. De asemenea, valoarea referatului ar putea spori și prin câteva propuneri de „lege ferenda” sau, când este cazul, prin unele consideraţii de legislaţie comparată. Iar toate acestea într-o formă îngrijită şi accesibilă lecturii (ceea ce reclamă o atentă lectură a referatului şi după dactilografiere).

Succes!

Teme de referat pentru semestrul I – Drept civil. Partea generală

1. Limitele exercițiului drepturilor subiective civile;
2. Principiile voinței juridice;
3. Comparație între viciile de consimțământ;
4. Principiul relativității și opozabilitatea față de terți a actului juridic;
5. Termenul – modalitate a actului juridic civil;
6. Sarcina - modalitate a actului juridic civil;
7. Condiția - modalitate a actului juridic civil
8. Eroarea esențială – viciu de consimțământ;
9. Leziunea - viciu de consimțământ;
10. Înscrisurile – mijloc de probă;
11. Proba testimonială.